Echipa coordonată de psihologul David Leongomez a descoperit modificări importante în vocea oamenilor, în momentul în care aceştia discutau cu persoane de sex opus pe care le considerau atrăgătoare.
Aceste schimbări sunt inconştiente, dar destul de uşor de remarcat. De exemplu, atunci când barbaţii heterosexuali flirtau cu femei frumoase, vocea lor devenea mai gravă, mai profundă, cu o octavă mai jos ca de obicei.
Totodată, tonalitatea lor era mai înaltă ca în mod normal, cu inflexiuni mai multe, cercetătorii comparând acest stil cu modul în care oamenii vorbesc de obicei cu copiii.
Experimentele au fost realizate pe bărbaţi vorbitori nativi de limbă engleză şi cehă. Modificările din voce nu au apărut în cazul discuţiei cu alţi bărbaţi sau cu femei considerate neatrăgătoare.
Explicaţia este destul de simplă. O vocea mai groasă sugerează masculinitate, virilitate, dar şi agresivitate, astfel că bărbaţii îşi „îndulcesc” inconştient tonul.
Practic, mesajul pe care îl transmit potenţialelor partenere este: „Ascultă, eu sunt un bărbat viril, dar cu tine voi fi tandru şi delicat, la fel şi cu copiii noştri”.
Sistemul funcţionează foarte bine. În cadrul studiului, mai multe femei au fost rugate să asculte şi să evalueze vocile unor bărbaţi şi i-au considerat mai atrăgători pe cei care aveau o tonalitate mai ridicată şi inflexiuni mai variate.
Studiul a mai demonstrat un detaliu interesant. În cazul femeilor, aceste modificări ale vocii nu apar atunci când discută cu bărbaţi atrăgători, ci cu alte femei frumoase, care pot fi privite ca potenţiale rivale.
Cercetătorii nu au o explicaţie clară, dar cred că este vorba de competiţie, femeile dorind să atragă de fapt bărbaţii prin tonalitatea variabilă a vocii lor şi să arate rivalelor ce calităţi au ele.
Studiul realizat de Leongomez va fi publicat în revista Evolution & Human Behavior.
Sursa: Business Insider